Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a înregistrat în 2023 unul dintre cei mai buni ani de la înființarea instituției, în urmă cu 28 de ani.
Acțiunile Nvidia, vedeta recentă a pieței de capital, scad cu peste 1% pre-market, după un declin de 5,6% în ședința de vineri.
În ceea ce ar putea fi cea mai mare evaluare de până acum a activelor muzicale ale unui muzician, Sony Music Group a încheiat un acord pentru a cumpăra jumătate din catalogul de editare și înregistrări al lui Michael Jackson, într-o tranzacție care, potrivit unor surse citate de Billboard, evaluează aceste active muzicale undeva la peste 1,2 miliarde de dolari.
Ca răspuns la adoptarea unui amendament adus legii drepturilor de autor, Spotify a decis să părăsească piața din Uruguay.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a confirmat informațiile Profit.ro pragurile pentru impozitarea microîntreprinderilor, care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Restul schimbărilor anunțate anterior de Profit.ro rămân valabile
Universal Music Group, Sony Music Entertainment și alte case de discuri au dat în judecată organizația nonprofit Internet Archive, pentru încălcarea drepturilor de autor, din cauza colecției sale de streaming de muzică digitalizată din discuri vintage.
OpenAI este acuzat într-un nou proces, de data aceasta în discuție fiind drepturile de autor pe care compania nu le plătește când își antrenează AI-ul pe baza conținutului cărților în format electronic.
Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă sectorială cu privire la exercitarea, administrarea și utilizarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe acestora.
Comisia Europeană a deschis două noi proceduri de infringement împotriva României și a altor state membre, din cauza nerespectării termenului pentru transpunerea normelor UE privind drepturile de autor și programele de televiziune și radio online în legislațiile naționale.
Autoritatea antitrust din Franța a amendat Google cu 500 milioane de euro pentru nerespectarea unui ordin privind încheierea de acorduri echitabile cu editorii locali în privința utilizării conținutului mass-media furnizat de aceștia pe platforma proprie.
Încărcarea unui film pe YouTube sau pe altă platformă online fără acordul titularului nu obligă operatorii platformelor să furnizeze acestuia adresa de e-mail, IP-ul sau numărul de telefon al utilizatorului, potrivit unei hotârâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Guvernul a început discuțiile cu oficialii Comisiei Europene pentru un ajutor care să fie acordat atât Tarom, cât și Blue Air, pentru compensarea efectelor pandemiei, ajutorul total fiind calculat la circa 130 de milioane de euro, a anunțat ministrul de resort, Lucian Bode.
Compania Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, cere Guvernului un împrumut cu dobandă preferențială, care să fie acordat în baza criteriilor calculate pentru o companie aflată într-o situație de criză majoră, arătând că, în luna martie, mai puțin de 30% din personal a continuat să zboare, iar acum peste 90% dintre angajați sunt în șomaj tehnic.
Directorul general al Teatrului Național București, actorul și regizorul Ion Caramitru, se judecă în instanță de peste 3 ani cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical, și cere să îi fie recunoscute și plătite de către organizație drepturi de autor în calitate de aranjor sau "compilator" al operelor muzicale cu care a ilustrat sonor patru dintre piesele montate de el ca regizor pe scena Teatrului Național, printre care fragmentul Scherzo allegro din Simfonia a 5-a de Ludwig van Beethoven.
Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe vor fi obligate să publice trimestrial sumele colectate și modul de alocare a acestora, conform unui proiect de lege adoptat, miercuri, de către Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Compania Blue Air, cel mai mare transportator aerian român și al doilea mare jucător pe piața locală, după rivalul ungar Wizz Air, a fost obligată de instanță, printr-o decizie care poate fi atacată cu apel, să achite Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) peste 300.000 de lei reprezentând drepturi de autor ale operelor muzicale difuzate ambiental în aeronave.
Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe vor fi obligate să publice trimestrial sumele colectate și modul de alocare a acestora, conform unui proiect de lege avizat în comisiile de specialitate și propus spre adoptare pentru votul final în Camera Deputaților.
Reforma dreptului de autor, proiect care a stârnit numeroase controverse, a depășit și ultimul obstacol, în contextul în care statele membre ale Uniunii Europene au aprobat astăzi înnoirea reglementărilor referitoare la copyright, vechi de două decenii.
După aprobarea noilor reguli privind drepturile de autor, Parlamentul European a votat, joi, în favoarea adoptării proiectului legislativ referitor la drepturile de autor pentru programele de televiziune și de radio transmise online în Uniunea Europeană.
Directiva privind drepturile de autor, aprobată astăzi de Parlamentul European, nu va aduce o cenzură care ar înăbuși creativitatea pentru utilizatorii marilor platforme sau ar împiedica libertatea de exprimare, ci își propune doar să creeze o obligație pentru companiile gigant din tehnologie de a negocia și discuta cu toți creatorii de conținut sau cu reprezentanții acestora (deținătorii de drepturi), fără să introducă filtre de eliminare a conținutului în mod arbitrar, afirmă, într-un interviu, Ana Achim, director al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Parlamentul European a votat miercuri în favoarea reformei dreptului de autor, proiect care a stârnit numeroase controverse și o dispută aprinsă între creatorii de conținut și platformele online. Jucători ca YouTube, Facebook și Google ar fi puternic afectați de modificările legislative.
Organismele de gestiune colectivă a dreptului de autor și a drepturilor conexe vor fi obligate să publice trimestrial sumele colectate și modul de alocare a acestora, conform unui proiect de lege aprobat luni de către senatori.
Comisia de Afaceri Juridice din Parlamentul European a anunțat miercuri seară că s-a ajuns la un acord în negocierile privind propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul de autor pe piața unică digitală.
Președinția României la Consiliului UE a primit vineri seara susținerea Statelor Membre UE pentru noul text de compromis pe care l-a propus în vederea finalizării Directivei privind Dreptul de autor în Piața Unică Digitală, dosar extrem de controversat, criticat de companii precum Google sau Microsoft.